DNA: Robert Negoiță - sub control judiciar; interdicție de a exercita funcția de primar
News
Distribuie
aproximativ o lună
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au anunțat vineri că s-a instituit măsura controlului judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile în cazul primarului Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, acesta având la dispoziție 10 zile pentru a depune cei 800.000 de lei. Conform ordonanței procurorilor, în vara anului 2025, Robert Negoiță și-ar fi exercitat atribuțiile de serviciu cu încălcarea prevederilor legale, dispunând construirea și asfaltarea unei străzi de legătură, în Sectorul 3, între Șoseaua Industriilor și Strada Soldat Ghețu Anghel, pe un teren aflat în proprietatea privată a societății SC Future Business Ideas SRL, fără a exista documentație legală necesară pentru realizarea unei investiții publice și fără a exista autorizațiile și avizele obligatorii pentru executarea lucrărilor de construire. (Videojurnalist: Cătălin Soci; Editor montaj: Traian Arsenescu; Redactor: Marilena Gheorghiţă)