COD GALBEN: 10-07-2025 ora 10 Intre 10 se va semnala intensificări ale vântuluiZone afectate
"Este foarte greu de acceptat o boală rară sau de care nu au auzit foarte mulţi sau n-au auzit foarte mulţi doctori măcar. Pe părinţi parcă i-ai lovit cu ceva şi nu ştiu încotro s-o ia. Am învăţat că trebuie să recomand terapii, care au fost dovedite prin studii clinice că sunt eficiente şi că sunt sigure, nu au reacţii adverse, pentru pacientul respectiv, şi nu tratamente fanteziste care nu au fost niciodată studiate. Ca medic trebuie să gândesc cu mintea şi nu cu sufletul, numai aşa pot să îi ajut pe pacienţii mei", o spune Prof. univ. dr. Dana Craiu, membru fondator al Fundației Române de Neurologie și Epileptologie RONEP și medic neurolog pediatru în cadrul Spitalul Clinic 'Prof. Dr. Alexandru Obregia'. Într-un interviu pentru Agenția Națională de Presă AGERPRES, medicul Dana Craiu vorbeşte despre diagnosticul cu o boală rară, despre drame, urmate de căutări disperate și întrebări la care cu greu se găsesc răspunsuri, dar şi despre proiectul "Impreună Mulți pentru Rari" prin care profesioniști din domeniul sănătății, pacienți și aparținători sunt aduși laolaltă, pentru a gestiona eficient cazurile persoanelor cu boli rare. (Autor: Daciana Ilie; Videojurnalist: Cătălin Soci; Montaj: Andrei Cârlan)
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.