COD GALBEN: 10-07-2025 ora 10 Intre 10 se va semnala intensificări ale vântuluiZone afectate
Biblioteca Națională a României invită publicul să descopere expoziția „Breviar 70”, un eveniment dedicat istoriei recente a instituției și rolului său esențial în păstrarea și promovarea patrimoniului cultural scris. Expoziția reunește documente, imagini și artefacte relevante, oferind o imagine de ansamblu asupra principalelor servicii oferite de Bibliotecă de-a lungul anilor, precum depozitul legal, serviciul ISBN, tipografia și publicațiile proprii. Vizitatorii vor putea descoperi evoluția acestor activități și impactul lor asupra culturii românești. Un punct de atracție deosebit al expoziției este exemplarul facsimilat al Codex Aureus, o piesă de o valoare simbolică și istorică majoră. „Avem un exemplar facsimilat din Codex Aureus, un moment foarte special pentru noi, pentru că nu a mai fost prezent la București până acum și expus publicului”, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Gabriela Simona Noapteș, curatorul expoziției. Expoziția este deschisă publicului la sediul Bibliotecii Naționale din București și oferă o oportunitate unică de a explora contribuția instituției la conservarea memoriei scrise a României.(Autor/Videojurnalist/Editor foto/Editor video: Alfred Schupler)
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.