,,Hai să facem ce ne place!” Așa au pornit businessul în studenție Alexandru Mărăcine și Sergiu Maximov, care acum au 25 de ani. Deși se pregăteau să devină ingineri electroniști, au realizat că sunt mai pasionați de stilul vestimentar masculin. S-au apucat de croitorie, au furat meserie petrecând ore în șir în atelier, iar în patru ani au ajuns la o cifră de afaceri de 300.000 de euro. Costumele le fac de la zero, după tiparul clienților, cărora tinerii încearcă să le dea o eleganță aparte.