COD GALBEN: 25-01-2022 ora 14 Intre 14:00 si 20:00 se va semnala intensificări ale vântului, cu rafale de peste 90-100 km/h, spulberând zăpada in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara; COD GALBEN: 25-01-2022 ora 13 Intre 13:45 si 17:00 se va semnala intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de peste 55...60 km/h in Județul Buzău;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Incendiul devastator, care s-a declanşat duminică şi a distrus o mare parte din sediul Parlamentului sud-african de la Cape Town şi pe care pompierii au reuşit să-l aducă sub control în cursul nopţii după 24 de ore de luptă cu flăcările, a reizbucnit violent luni după-amiază, relatează AFP. O coloană groasă de fum se înălţa din nou deasupra importantei construcţii victoriene, iar flăcările erau iarăşi vizibile, potrivit jurnaliştilor AFP de la faţa locului. Salvatorii au anunţat în cursul dimineţii că focul era sub control şi doar în jur de zece pompieri se mai aflau la faţa locului. În câteva minute, numărul lor crescuse la circa 30. Ca şi duminică, unii pompieri încercau să stingă focurile de pe o macara. Focul a izbucnit duminică în jurul orei 05.00 (03.00 GMT), în aripa cea mai veche a edificiului, terminată în 1884. În această parte istorică, care adăposteşte circa 4.000 de opere de artă şi de patrimoniu, între care unele datează din secolul al XVII-lea, acoperişul a fost în întregime distrus, fiind vizibilă o mare gaură. În aceste săli îmbrăcate cu lemn preţios şi ornate cu covoare şi draperii bogate, căldura era în continuare intensă luni, în jurul a 100 de grade Celsius. Redactare: Sergiu Olteanu, Imagine: ©AP, Montaj: Andrei Cârlan.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.