Sportivi, persoane publice şi iubitori ai fotbalului şi-au luat rămas bun de la Mircea Lucescu
News
Distribuie
4 zile
Jucătorii şi componenţii staffurilor tehnice şi administrative ale cluburilor de fotbal Dinamo şi FCSB, precum şi ai altor cluburi sportive, numeroşi iubitori ai fotbalului s-au recules, joi, la catafalcul lui Mircea Lucescu aflat încă de miercuri la Arena Naţională din Capitală.
Marele antrenor Mircea Lucescu a decedat marţi, la vârsta de 80 de ani. Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a precizat că decesul a fost declarat în jurul orei 20:30.
Mircea Lucescu a fost internat de urgenţă pe 29 martie la Spitalul Universitar Bucureşti, după ce i s-a făcut rău în timpul unei şedinţe tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naţionale de fotbal, fiind afectat de ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, după înfrângerea suferită în faţa Turciei (0-1), din 26 martie.
(Videojurnalist: Alfred Schupler; Editor video: Andrei Cârlan; Redactor: Costin Motroaşă)